Nu din cauza țării. Nu din cauza orașului. Din cauza oamenilor și a comportamentului pe care l-am văzut ore întregi în jurul meu.
Încă de la boarding era un haos total. Țipete, certuri, oameni care comentau pentru orice, oameni care încercau să treacă peste alții, să explice ei regulile mai bine decât angajații aeroportului.
Și mă uitam la personalul de la poartă… câtă muncă de convingere trebuiau să facă pentru fiecare lucru simplu. Să explice de 10 ori aceeași regulă. Să calmeze oameni nervoși din nimic. Să se roage efectiv de unii să respecte niște reguli normale.
În avion aceeași atmosferă apăsătoare. Lume care vorbea tare, oameni puși pe alte locuri care nu voiau să se mute, comentarii aruncate în toate direcțiile. La un moment dat citeam liniștită o carte și două doamne au început să râdă de mine. Glume, șoapte, priviri. Că “ce prostii mai citesc unii”, că “numai oamenii fără ocupație citesc așa ceva”.
Dar momentul care efectiv mi-a întors stomacul a fost altul. În avion era un bărbat de altă nație, puțin mai închis la culoare. Și mai mulți oameni vorbeau în română extrem de urât despre el, convinși probabil că nu îi înțelege nimeni. Îl judecau după cum arată. Râdeau. Întrebau “ce caută aici”.
M-am simțit atât de prost în momentul ăla. Atât de rușinată. Iar în fața mea era și un cuplu care se certa nonstop de față cu copilul lor. La un moment dat, bărbatul i-a spus femeii: „Dacă îți dau o palmă aici, nu mai deschizi gura o săptămână la mine.” Și nimeni nu părea șocat. Nimeni nu reacționa.
Parcă pentru mulți agresivitatea a devenit ceva normal. Și cred că asta este una dintre cele mai triste realități la noi. Felul în care am normalizat lipsa de respect, agresivitatea, jignirile și nevoia constantă de a ne simți superiori altora.
Am călătorit în multe țări și diferența se vede enorm când ieși din România. În comportament. În respect. În felul în care oamenii vorbesc unii cu alții și ocupă un spațiu comun. Și sincer… uneori am impresia că agresivitatea asta la noi nu se va schimba niciodată. Pentru că prea mulți oameni nici măcar nu o mai văd ca pe o problemă. Au început să o considere normală. Iar asta este terifiant de trist”
Acest text a fost scris Roxana Pirvan, o romanca de-a noastra din Anglia. Roxana este stabilita la Doncaster, unde manageriaza o Academie de Beauty.
Roxana Pirvan [F] 